Capitolul 1 AICI.
2.Noua familie
Timpul a trecut repede şi am ajuns la destinaţie.Mi s-a părut ciudat că mi-am recunoscut tatăl dar l-am privit cu multă ură pentru că ştiam amândoi că nu îmi doresc să fiu acolo. Tata s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat. Lângă el se aflau două dintre soţiile lui, care au venit pentru a mă ajuta cu bagajele. Eu îmi uram tatăl ,soţiile lui, tot ce avea legătură cu religia musulmană şi parcă o uram şi pe mama pentru că a renunţat aşa uşor la mine.
Cele două soţii s-au grăbit să ia bagajele mele fără să mă bage în seama în timp tata a vorbit doar cu mine, uitând de existenţa celor două femei.
- Selena, ştiu că îţi este greu dar te vei obişnui.. Vom merge acasă şi vom pregăti cina. Doreşti?
- Nu.. în avion am stat lângă un domn drăguţ care şi-a împărţit mâncarea cu mine.
- Totuşi, insist să mănânci. După un drum aşa de lung ai nevoie.
- Nu, te rog. Vreau să ajungem cât mai repede acasă şi să mă odihnesc.
- Bine. Drumul nu va dura mult.
Am plecat. Pe drum nimeni nu a scos nici un cuvânt. Adevărul a fost că nici una dintre soţiile tatălui nu mă înghiţeau dar nu puteau să spună nimic.
Ahmed era un bărbat care ştia să-şi impună punctul de vedere şi era de temut. Toţi cei din casă erau foarte curioşi să afle de ce o acceptase pe Selena pentru că era fată, nu era de aceaşi religie cu ei dar Ahmed o iubea iar ei trebuiau să se prefacă încântaţi de venirea ei. Ea era singura lui fiica, ceilalţi şase fiind băieţi.
Ajunşi acasă, i-am salutat politicos pe toţi cei care m-au întâmpinat şi mi-am întrebat tatăl unde va fi camera mea. Tata mi-a zis să îl urmez, cele două femei mi-au lăsat bagajele lângă un scaun învechit şi apoi toţi trei au părăsit camera. M-am aşezat pe pat şi absorbită de mii de gânduri mă gândeam la mama, la Max, Monica şi toţi prietenii mei din România. Sunt o fire prietenoasă şi îmi fac uşor prieteni, de aceea am reuşit să am foarte mulţi prieteni. Mi-a părut tare rău că Max şi Monica s-au purat aşa urât înainte de plecarea mea. Gândurile îmi zburau în mii de direcţii şi pentru că drumul a fost obositor, am ales să trag un pui de somn, măcar acum nu mai auzeam întrebările sâcâitoare ale acelui bărbat din avion.
Ahmed a intrat de câteva ori în camera fetei şi a privit-o cum doarme. Era atât de frumoasă, cu părul ei blod şi buzele cărnoase care aveau o uşoară nuanţă de mov datorită rujului primit de la mama ei înainte de plecare. Când fata s-a trezit, Ahmed nu mai era acolo. Era jos şi vorbea cu cele trei soţii despre venirea ei în casă şi despre cât de frumos va trebui să se comporte cu ea. Femeile au crezut că fata proaspăt venită urma să fie soţia lui Ahmed şi erau foarte geloase pentru că era o fată frumoasă.
Momentul cinei a sosit dar am decis să rămân în camera mea. Stăteam pe acelaşi scaun vechi, lângă o fereastră mare şi plângeam. Tata mi-a interzis să vorbesc la telefon cu altcineva în afară de mama şi aveam voie doar odată la două săptămâni să aud vocea fiinţei care mi-a dat viaţă. Eram distrusă: pierdusem tot ce aveam mai drag, am ajuns într-o ţară străină, într-o casă străină, cu oameni străini. Nimic nu mă putea înveseli, nici măcar chipul drăgălaş al noului membru al familiei- copilul tatălui cu cea de-a treia soţie.
Eram pasionată de literatură şi am început să scriu o carte în vremea când eram în România. Pentru că îmi doream ca timpul să treacă mai repede şi nici nu aveam altceva de făcut, am hotărât să continui povestea vieţii mele şi am scris despre bătrânelul din avion. Eram mirată că el a fost atât de interesat de călătoria mea.
Credea că scrie despre el din lipsă de inspiraţie, dar defapt nu era aşa...
